Între permanenţele istoriei noastre se numără, fără discuţie, acţiunile de tip hei rup! Când, în apropierea jubileului de 40 de ani de domnie ai regelui Carol I, în 1906, s-a hotărât omagierea într-un fel a monarhului şi implicit a realizărilor din timpul lui, şantierul apărut pe mlaşinile şi smârcurile Filaretului au stârnit uimire.
Un articol de Georgeta Filitti|15 martie 2017
Iniţiativa a aparţinut lui Take Ionescu. Ca totdeauna în spaţiul românesc, n-au lipsit oponenţii („acţiune neoportună”, „recesiune economică prelungită”), detractorii („40 de ani de sărăcie, de ruşine”) ori bucureştenii cu alte idei ( să se organizeze o expoziţie la Şosea, la velodrom, la Procopoaia, adică pe Calea Plevnei). Dar bunul simţ a biruit. Nu era vorba neapărat de celebrarea suveranului ci, pe de o parte de înfăţişarea unui bilanţ, iar pe de alta de asanarea unei zone ofertante a Capitalei. Primarul Mihai Cantacuzino, dr. Constantin Istrati (mai apoi comisar general al expoziţiei) şi arh. Şt. Burcuş, Victor Ştefănescu şi E. Redont s-au apucat de treabă. Desecări, captări de izvoare, asanări, plantări masive, drenarea lacului s-au realizat într-un ritm alert. Extinderea necesară pentru amplasarea pavilioanelor expoziţionale a ridicat problema exproprierii unor riverani. Aceştia au cerut preţuri exorbitante şi Primăria a recurs la o stratagemă: a declarat că renunţă la amenajarea spaţiului ceea ce a făcut ca, peste noapte, răscumpărarea să devină rezonabilă.
Dr. Istrati s-a dovedit a fi un excelent organizator; între altele, pentru miile de lucrători antrenaţi pe şantier a înfiinţat o cantină, fapt puţin obişnuit la acea vreme. Paralal, s-a adresat viitorilor expozanţi cu chestionare amănunţite pentru stabilirea dimensiunilor standurilor şi a structurii materialelor oferite. N-au întârziat sponsorizările: ministere, Comisia Europeană a Dunării, primării, particulari, încât Expoziţia Generală Română prindea contur.
S-a deschis la 4 iunie 1906, cu pavilioane ale instituţiilor naţionale şi ale unor oaspeţi străini. Ceremonia de inaugurare s-a consumat la Arenele romane, în incinta parcului. În discursul său, regele Carol a salutat „cu adâncă bucurie prima noastră expoziţie naţională, adevărată sărbătoare a muncii româneşti”. Palatul Artelor concentra realizările artistice de pe teritoriul României, începând cu macheta podului lui Traian de la Turnu Severin, realizat de Apolodor din Damasc, şi sfârşind cu cea a podului de la Cernavodă, realizat în 1895 de ing. Anghel Saligny. Mai figurau pe terenul expoziţiei: pavilionul Eforiei Spitalelor Civile, al Închisorilor, turnul Chindiei de la Târgovişte, Pescăriile Statului, Etnografia, Turnul de Apă, o Grădină zoologică, Modă şi confecţii. Mai erau amenajate gospodării urbane şi ţărăneşti, ateliere de tot felul.
La expoziţie, contele de San Marino, viceprimar al Romei, a oferit Bucureştiului o replică a Lupei Capitoline. E celebra lupoaică, plimbată de atunci în şapte locuri prin oraş (astăzi stă, meschină, la începutul străzii Lipscani).
Una din primele manifestări internaţionale având drept gazdă Bucureştii s-a consumat la acest jubileu: congresul internaţional pentru protecţia proprietăţii literare şi artistice.
Concertele organizate la Arenele Romane, cu participarea masivă a românilor de peste hotare, l-a avut printre organizatori pe George Enescu. Diplome şi medalii au răsplătit creaţiile unor artişti. Tadeusz Adjukiewicz a primit Medalia de aur cu diplomă specială pentru o acuarelă reprezentând perechea domnitoare, încadrată de stema ţării, tricolor şi elemente vegetale cu papagali stilizaţi. Azi e greu de înţeles ce a fost în capul juriului, doar parcurgerea în continuare a lucrărilor premiate lasă să se întrevadă modestia ofertei.
Odată expoziţia închisă, unii au propus să se amenajeze un muzeu ţărănesc în aer liber, clădit „împrăştiat”, ca să devină loc de plimbare şi în acelaşi timp de cunoaştere a universului rural.
După un an, parcul era botezat Carol I. S-au organizat mai apoi acolo expoziţii (în 1929, în 1934 – cea a Lunii Bucureştilor); monumentul Eroului necunoscut ca şi fântâna cu zodiac, opera lui Mac Constantinescu, au personalizat parcul. Din 1948 i s-a zis al Libertăţii, găzduind, între altele, o construcţie faraonică, de 48 m. înălţime, necropolă a căpeteniilor comuniste.
Azi, odată cu reluarea vechiului nume, parcul s-a întors la menirea iniţială de loc pentru recreerea bucureştenilor.
Foto: http://www.simplybucharest.ro/
